Încă de prin anii ‘80, când s-au dovedit efectele dezastruoase asupra sănătăţii ale utilizării azbestului în construcţii, statele vest-europene au interzis folosirea sa şi au făcut planuri pentru înlocuirea treptată a acestui material din construcţiile deja finalizate. În România, însă, nu se derulează programe de educaţie sau de informare pe această temă şi nu se sprijină financiar înlocuirea învelitorilor de azbociment de pe miile de case din localităţile noastre. Aceasta deşi azbestul, nu fumatul, este considerat în SUA, de exemplu, ca principalul vinovat pentru creşterea cazurilor de cancer pulmonar. În Marea Britanie, de pildă, s-a stabilit că aproximativ 3.000 de persoane mor în fiecare an din cauza bolilor cauzate de expunerea la azbest. În Suedia, numărul deceselor cauzate de efectele întârziate ale expunerii la azbest este mai ridicat decât numărul total de accidente de muncă mortale. De aceea legislaţia europeană a vizat încă din 1989 interzicerea utilizării azbestului şi stabilirea de norme stricte pentru protecţia lucrătorilor, atunci când aceştia pot fi supuşi expunerii. În România, însă, “produsele care conţin azbest şi care au fost instalate sau se aflau în funcţiune înainte de data de 1 ianuarie 2005 pot fi utilizate până la încheierea ciclului de viaţă al acestora”.
Inhalarea pulberilor de azbest determină o afecţiune pulmonară cunoscută sub denumirea de „azbestoză“. Studiile au demonstrat că expunerea la azbest creşte riscul apariţiei cancerului pulmonar de până la şase ori, dar şi al cancerului căilor respiratorii superioare, al esofagului şi al rinichiului. Categoriile de muncitori cele mai expuse la acest factor de risc sunt constructorii, instalatorii, sudorii, metalurgiştii, mecanicii auto, lăcătuşii. De regulă, trec 10-20 de ani de evoluţie fără simptome, până când apar diferitele forme de cancer cauzate de expunerea la aceste materiale.
